Si ploua. Stau la caldura, ma uit pe geam si mananc o pizza tocmai scoasa din cuptor. Camera mi se umple de mirosul proaspat al pizzei.Geamul se abureste la fiecare expiratie a mea.Innorat afara, innorat in sufletul meu.
~Norocoasa sunt pentru ca am un acoperis de-asupra capului.Norocoasa sunt pentru ca am o familie care ma iubeste, repet doar familie. Restul e doar "iubire" fara nici un comentariu in plus, e clar ca buna ziua unde bat.
~Fericita sunt pentru ca iubesc.Fericita sunt pentru ca traiesc. Fericita sunt pentru ca mi se ofera ceea ce imi doresc.
~Implinita voi fi pentru ca mie insumi mi-am impus asta si intr-un fel asta e rolul meu in viata.
Totusi sunt om si cu toate astea nu ma pot gandi doar la mine. Poate eu, poate si altcineva..dar eu odata cu trecerea anilor, crescand, nu-mi doresc decat sa-i vad fericiti pe cei care ma iubesc si apoi voi fi si eu fericita, chiar daca ma ofilesc pe zi ce trece in interior, traind cu speranta ca va iesi soarele pe strada mea si sa ramana acolo, nu sa intre printre nori cum a facut-o si o face in continuare cu viata mea.. Cu ochii zambesc, iar cu sufletul plang. Singura modalitate in care te poti ascunde.
Egoista, nu stiu daca e cuvantul potrivit, dar parca astept mereu ca raul sa se intoarca la mine. Egoista cu fericirea mea, crezand ca nu o merit. Egoista cu ceea ce mi se ofera zi de zi, crezand ca nu merit. Egoista cu tot ce mi se intampla, cu tot ce am, cu tot ce iubesc, crezand ca nu merit sa am astfel de lucruri. Mi s-a urat cu binele? NICIODATA. Mereu voi tine binele langa mine, stiu cat de greu este sa-l ai, sa-l mentii si stiu foarte bine cat de simplu, cat de repede il poti pierde. Am trait fara sa vreau si mi-a ajuns. De 1 an si ceva,sunt cea mai fericita.Am tot ce-mi pot dori si nu pot decat sa-i multumesc lui Dumnezeu. Dar nu inteleg de ce cateodata ma uit intr-un colt negru si vad cum as putea pierde totul chiar in secunda urmatoare. Ma constrang evenimentele zilnice care ma dau mai mult sau mai putin peste cap. Mi-e teama de dezamagirea din partea celora care ii iubesc enorm. Mi-e teama ca voi ramane fara ei. Intru intr-un gol fara fund si nu stiu cum sa ies la suprafata, ca sa-mi pot trai linistita viata, ca sa revin la realitate. Muzica cica ma ajuta sa trec peste, muzica mai mult ma cufunda in amintiri si reverii.
Ii vad mergand pe strada pe orfani care au zambetul pana la urechi. Nu le stiu problemele, dar le vad cu usurinta. Ma transpun in locul lor si deja simt ca mor. Cum pot supravietui ei in situatia in care sunt? Cum mai pot zambi atat de pur? Situatia materiala e de la cer la pamant. Fac o comparatie si constat doar un lucru: ei stiu sa-si traiasca viata! Nu au o casa, nu au o familie, nu au ce pune pe masa sa manance, dar zambesc! Au puterea asta.
De ce dracu stau si ma gandesc la toate prostiile de pe pamant,crezand ca sunt cele mai mari probleme ale mele pe care le am si cu care ma confrunt. Daca imi pleaca iubitul, e un prost, nu stie ce pierde. Daca plang, nu-i nimic, a doua zi o iau de la capat. Daca ma cert cu ai mei, a doua zi stiu ca ei tot ma vor iubi. Daca cad, stiu sigur ca ma voi ridica ,poate mai curand decat mi-as putea imagina. Daca traiesc supravietuiesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu