Se poate sa devii dependenta de cineva ? Asa ma simt.E ca un drog.Am nevoie de el ca sa supravietuiesc.Un drog care-mi face atata bine.Ma invata sa vad dincolo de nori,sa cunosc fericirea la limitele posibilitatii umane,sa descoper,sa MA descoper,sa ma cunosc,sa ma iubesc, sa ma accept asa cum sunt eu: proasta/desteapta naiva/smechera plangacioasa/puternica/lasa, orgolioasa,sensibila,rasfatata, pretentioasa,slaba,paracioasa ... sa-mi consider toate imperfectiunile perfecte.
Nu stiu de unde ai aparut, de ce ai aparut, cine mi te-a adus in cale, dar ai ajuns asa de bine in viata mea, ti-ai facut loc si te-ai strecurat intr-un loc al inimii mele si incet incet ai luat-o la tine, mi-ai furat-o si eu am ramas cu nimic. Respir prin tine, traiesc prin tine, supravietuiesc prin prisma ta. Sunt a ta, poti sa faci ce vrei din mine, dar stiu ca nu vei face asta :"> ... Depind de tine,drogule!
---- Iti ador fiecare defect, zambetul tau ma face sa innebunesc dupa tine, iar numele tau este ultimul meu cuvant inainte sa adorm ----
As vrea sa pot sa fac ceva, sa fie mai bine, de schimbat sunt sigura sa schimb, nu pit sa micosrez o distanta, nu pot sa unesc drumuri,sa unesc suflete.Nu pot sa tai din kilometrii si sa-l aduc aici, nu pot nici sa ajung acolo, sunt kilometrii, sunt minutele astea care te despart, de drumurile acelea pe care le parcurgi dintr-o localitate intr-alta, de la oras la sat si vice-versa.Jumatatea aia de ora care conteaza mult, poate ca in jumatatea aia de ora vrei ca pers draga sa fie langa tine atunci, poate ai nevoie atunci in momentul acela.A, intrat in hora si trebuie sa o joc. De la inceput trebuia sa ma gandesc in ce ma bag, in relatia asta sunt multe obstacole care te impiedica sa numesti relatia ca fiind una perfecta.Nu e deajuns sa ai incredere unul in celalalt, ai nevoie de acea atingere tactila care sa-ti aline duerea, sufletul, sa-i simti prezenta mirosul,sa te uiti in ochii persoanei... Nu e obligatoriu sa atingi persoana, poate sa stea si la metri distanta, doar sa o poti vedea, sa-i simiti prezenta, respiratia,caldura. E greu pt in acelasi timp mori pe dinauntru,dar decat sa fie departe, mai bine asa. Delirez stiu...Oare cat dureaza o relatia la dikstanta? Cat poate rezista o fata si un baiat care sunt separati printr-o distanta semnificativa care te impiedica sa faci lucruri enorme, care cantaresc mult si sunt de baza intr-o relatie,acele lucruri banale,esentiale intr-o relatie in care nu poti sa le faci, nu neaparat ca sunt interzise, dar iti sunt imposibile de facut.
Sti ce frumos intr-o rel? Ca nu intervine monotonia. Ca la fiecare intalnire, dabia asteppti sa o vezi, sa o strangi in brate, dabia astepti sa o saruti , sa stai cat mai mult cu ea. Nu e la fel ca celelalte realtii care persoanele se vad zilnic, si stau zilnic impreuna. Nu e genul de rel care intervine monotnia, e acea nerabdare care se strange in sufletul tau zilnic, sunt lacrimile stranse intr-un bol de iubire care pluteste in jurul inimii si care se sparge cand va intalniti si emana tot ce s-a strans in perioada in care nu v-ati vazut si ati vb la telefon noaptea, pt ca noaptea e singurul mod in care poti spune ceea ce nu poti spune ziua, noaptea te exprimi atat de bine, e acea liniste care te induce intr-un sentiment, intr-o atmosfera unde ingerasii si fluturasii iti zboara in stomac.
Ce e cel mai frumos intr-o relatie?Astepti in fiecare seara sa te bagi in pat, sa stingi becul si sa-l poti suna ca sa vorbiti o noapte intreaga, nu o noapte intreaga, cat se poate, pt ca el intr-un final pe la 4,5 iti va spune mereu ca ii e somn, ca e obosit, ca trebuie sa se trezeasca dimineata nu ca noi fetele la 12 ziua si ca nu poate sta toata noaptea la taclale, dezvoltand toate aberatiile pe care le creezi tu fato.Dar tu in schimb, fara nici o problema ai putea sa rezisti , sa faci nopti albe, doar de ragul de ai auzi vocea, de a impartasi idei, dea va ca cunoaste, de a afla lucurri noi unul de la celalat, de a supravietui ca pana la urma intr-o rel la distanta supravietuiesti prin convorbire.Cred ca nu o sa uit niciodata ziua de azi cand ai plecat..Tocmai te vazusem dupa 2 saptamani si am stat atat de putin unul cu celalalt.M-ai sarutata fugitiv cand ne-am intalnit pe centrul orasului, era un frig naprasnic,fluiera si vantul, primaria dadea la lopeti, reporterii luau interviuri cetatenilor.Parca ai mai crescut.Ti-ai lasat mustata, o mustata blonda si tepoasa de care te fereai de mine, matur peste masura datorita ei.Aveai fesul acela si gluga care-ti ascundea carliontii din cap.Ochii aia verzi imi luau ochii, buzele alea carnoase erau rosii si inghetate.Te-am recunoscut din prima secunda in care te-am zarit, din gloata de oameni...datorita mersului tau amuzant. Am vrut sa-ti sar in brate, dar ai disparut, aparand la scurt timp in spatele meu zambind.Am plecat impreuna,erai nervos, aveai emotii, tremurai in ultimul hal, erai inghetat, eu eram toata un zambet, imi venea sa sar pe tine sa te mananc, sa-ti spun cat de mult mi-ai lipsit si sa te rog sa nu mai pleci niciodata de langa mine. Mergeai in spatele meu pe o carare dabia facuta printre nameti Imi spuneai ca nu o sa scap de o baie de zapada, te enervam, vrand doar sa ma arunci odata in zapada aia. Dabia asteptam sa ma joc cu tine, sa te tavalesc pe acolo, sa te sarut, sa rad si sa sar peste tine, sa facem poze, sa-ti vad obrajii rumeni, ochii aia cum sclipesc la la Tom si Jerry, sa-ti vad zambetul ala care ma topeste instantaneu de fiecare data.Am intrat intr-o cafenea, o masa cu scaune, te-am rugat sa stau langa tine si mi-ai facut loc pana la urma.Te simteam aproape, erai la cativa cm distanta, nu puteam sa fac mare lucru, eram in public si tie nu-ti place in public, nu suporti asta stiu...Ma omora gadnul ca am stat 2 sapt fara sa tea ting, sa nu te pot atinge sa nu te pot saruta, nici tu nu ai avut vreo intentie.Iti dadeam mici pupicuri pe obraz si atat!
Despartirea a fost crunta. Te-am bulgarit putin, tu la fel, te-am sarutat, radeam aman2, tu nestiind nici in momentul de fata ca dabia ma stapaneam sa nu-ti plang in fata. Staim ca vei pleca, din nou...! Vreau ca tu sa ma vezi cea mai fericita ,sa mi vezi doar zambetul ala larg si colorat pana la cer.Nu vreau sa stii vreodata ce se intampla cu mine dupa ce ne despartim, ce e in sulfeul meu. Simt ca intru in pamant de dor, cu toate ca trecusera doar cateva secunde de cand ti-am zis pa! Am incremenit in mijlocul centrului,admirandu-ti mersul de la spate, pasii tai , te vedeam plegand pe Set fire to the rain-Adel, zapada e in jurul meu, ma orbeste de cat e de alba si proaspata, o aud cum scartie sub pasii tai greoi, nu te uiti in spate si jur ca in secunda 2 voiam sa alerg dupa tine, nu mai voiam sa te las sa pleci, nu mai suportam ideea ca ne despartim din nou... Nu stiu cum vom supravietui, nu stiu ce va fi, nu stiu ce va urma, nu stiu viitorul nostru, nici macar nu mi-l pot imagina, ciudat...Nu stiu cum se va termina!
Globuletele, beteaua, instalatiile au cam disparut in viata mea. Vorbesc pentru categoria mea de varsta. Au cam fost inlocuite cu vremea pierduta pe internet. Recunosc. Nu mai prezint nici un interes in a impodobi bradul. Acelasi brad de 10 ani incoace, aceleasi globulete, acelasi loc unde il asez, aceiasi monotonie zilnica in a aprinde si a stinge instalatia. Anul asta m-am oprit. Anul trecut mi-am zis ca e ultima data cand mai fac asta. De 3 ani incoace nu mai am aceiasi nerabdare sa vina decembrie ca sa fie deja gata impodobit cand vine Mos Nicolae, sa mai am rabdarea sa pun glob cu glob pe crengi in speranta sa-l decorez cat mai "fashion", sa pun bomboane Laura de sus pana jos pt. ca mai apoi sa le caut pana nu mai ramane niciuna. Trenuletul care scotea fum si se invartea pe sine in jurul bradului jos pe linoleu e acum intr-o cutie in biblioteca. O mai scoate fum? Mereu ma intreb asta. Imi amintesc cum ma luam la intrecere cu o prietena cine isi impodobeste bradul mai repede.Il faceam si din noiembrie doar sa stiu eu ca sunt prima. 365 de zile au trecut de cand l-am pus sus pe sifonier. Nu vreau sa-mi imaginez ce strat de praf s-a depus pe cutie, nici nu indraznesc sa ma urc pe scaun sa verific. Desi cei 3 piloni ai bradului asa cum ii numesc eu s-au deteriorat, inca mai formeaza un brad bondoc si bogat. Dar degeaba. Entuziasmul s-a dus. Tot de cativa ani incoace, am observat-o pe mama cum se roaga de mine sa impodobim bradul, sa-l pe punem pe tata sa-l dea jos de pe sifonier, sa-l construim si la sfarsit sa ma lase pe mine sa-i pun steaua in varf. Cred ca asta asteptam tot anul.
